Tot ce trebuie sa stii despre arcuri cu sageti
Istoria arcului si a sagetii
Este prezent in filme, la olimpiada si din ce in ce mai
mult apreciat ca si sport de relaxare, insa de putine ori ne intrebam cine si
cand a inventat banalul arc cu sageti.
Unele izvoare istorice dateaza aparitia arcului
la sfarsitul paleoliticului superior, acum 15,000 de ani. Alte surse sustin
ca oamnii au fost capabili sa construiasca arcul si sagetile ceva mai devreme,
acum 64,000 de ani. Cert este ca principalul scop al arcului cu sageti a fost
acela de a vana, devenind ceva mai tarziu o importanta arma de razboi.
In Antichitate, arcurile erau la fel de inalte precum
arcasii, realizate din piele, corn si lemn, si erau folosite in razboaie. In
secolele XIV-XV, englezii au adoptat arcul
lung de 1,8 metri, care putea lansa sageti cu varf metalic la o distanta de
peste 250 metri.
Dupa aparitia armelor de foc, arcul, ca arma de razboi
sau ca arma de vanatoare, s-a folosit tot mai putin, insa a devenit obiectul
unei probe foarte apreciate la Jocurilor Olimpice.
Cum se face un arc?
Pentru a va face propriul arc cu sageti, trebuie sa alegeti in primul rand lemnul. Alegeti un
lemn uscat, mai elastic, nu mai lung de 1,8 metri. Testati-i elasticitatea,
identificandu-i zona naturala curbata. Trasati zona de unde veti manevra arcul cu mana si ciopliti-o simetric la
grosimea dorita. Marcati crestaturile unde se va lega sfoara la capete.
Incordati arcul, legati o sfoara la
ambele capete si testati-i forta, tragand de coarda.
Sageata se face
din bucati drepte de lemn, ascutite la varf si calite deasupra unui foc. Pentru
o acuratete mai mare, atasati cateva pene la capatul celalalt al sagetii.
Ce lemn trebuie sa utilizam pentru un arc cat mai bun?
Pentru un arc bun si rezistent, este nevoie de un lemn
elastic, care sa nu se rupa usor. Un astfel de lemn este tisa, insa pot fi
folosite si alte tipuri de lemn precum salcam, artatar, hicori, dud, frasin,
cires, nuc, tei, yucca, stejar rosu, bambus, lamai sau portocal. Sagetile
trebuie sa fie realizate dintr-un lemn tare precum mesteacanul, cedru sau pin.
Cate tipuri de arcuri cu sageti exista?
Arcul
traditional, folosit din vechime, este simplu construit, din materiale naturale
sau bicompozite. Are sageata din
lemn, cu pene naturale. Exista doua tipuri traditionale de arcuri cu sageti: arc traditional asiatic – mai scurt, dinamic si
versatil, si Longbow – arc de lungimi mari, cu brate in forma literei D si cu
raza mare de actiune.
Arcul plat
american este derivat din Longbow. Des folosit pentru tirul de camp, este mai
scurt si are bratele mai dreptunghiulare, mai late langa maner decat la
varfuri. Este realizat dintr-un lemn rezistent si elastic, in special din
stejar, frasin sau hicori.
Arcul recurve
(sau olimpic) a progresat din Longbow și are manere si brate din lemn laminat
sau fibra de sticla. Acest arc are catari, sprijin, stabilizatoare, coarde
sintetice si clicker. Sageata atinge
viteze mai mari de zbor si are traiectorie mai plata.
Arcul
compound (arcul compus) este cel mai
sofisticat si usor de manuit. Este mai scurt decat arcul recurve si este compus dintr-un elevator metalic si o coarda,
plus doua sau patru cabluri cu scripeti, prinse de fiecare brat, care ofera
elasticitatea necesara la tragere. Arcul
este rezistent la variatiile de temperatura si umezeala si imprima o viteza
foarte mare sagetii.
Arbaletele sunt folosite in tirul de camp si au un
incarcator, un mecanism de blocare pentru a mentine coarda tensionata si un
tragaci pentru eliberarea corzii.
Arcurile de distanta sunt de fapt arcuri cu sageti recurve sau compuse, specializate, cu anumite
categorii de greutate de tragere. Arcul de
distanta este scurt si lanseaza sageti scurte.
Cat de eficient este un arc pentru vanatoare?
Arcul
compound este creat special pentru vanatoare, versatil si rezistent.
Mobilitatea arcului este data de
scripeti, care permit arcasului sa il tina mai mult timp intins, si
dimenisiunii reduse, ideale pentru zone inguste. Eficienta arcului este data de abilitatea de a transmite inapoi energia
inmagazinata, care se simte in viteza superioara de lansare.
Cum alegem arcul?
Pasul intai – Determinati scopul utilizarii arcului. Daca sunteti incepator,
folositi arcul de tinta, mai lung si
cu greutate de tragere mai mica.
Pasul doi – Calculati greutatea de tragere a arcurilor.
Arcurile recurve se calculeaza la o elongatie de 71 centimetri. Femeile opteaza
deseori pentru arcul de 14 kg, iar
barbatii pentru cel de 25 kg.
Pasul trei – Calculati si verificati elongatia de tragere
a arcurilor. Stati drept, in pozitia tragerii, strangeti pumnul cu care se tine
arcul si atingeti-l de perete.
Masurati distanta de la perete la coltul gurii.
Pasul patru – Verificati greutatea de tragere. Trageti
sageti pana obositi. Optati pentru un arc pe care il puteti trage relativ usor.
Pasul cinci – Stabiliti lungimea arcului, potrivita activitatii alese. Pentru vanatoare, arcul lung poate deveni incomod.
Pasul sase – Verificati diversele tipuri de arc
existente. Daca sunteti incepator, arcurile recurve sunt ideale. Pentru o
tragere mai facila, se recomanda arcurile compound.
Cum potrivim arcul cu sagetile?
Arta trasului cu
arcul este complexa si implica alegerea mainii preferate
(sunteti stangaci sau dreptaci) sau alinierea ochiului dominant cu tinta.
Gasiti arcul recurve potrivit, prin
alegerea lungimii ideale a arcului,
apoi a greutatii de tragere. Pentru alegerea unui arc compus corespunzator,
potriviti greutatea si elongatia de tragere, tinand seama si de greutatea arcului in sine.
Cum se foloseste arcul?
Pentru a trage corect cu arcul, adoptati pozitia corespunzatoare de tragere. Stati in
pozitie verticala, asezand picioarele la distanta umerilor si perpendicular de
tinta. Pozitionati sageata, folosind
trei degete, pentru a o fixa pe coarda. Ridicati si incordati arcul, tragand mana cu coarda spre
fata. Ochiti tinta. Eliberati sageata,
prin relaxarea degetelor. Aduceti mana de tragere inapoi, spre ureche, si
incheiati rotirea umarului.
La ce trebuie sa fim atenti atunci cand utilizam un arc cu sageti?
- Arcul armat este o arma fatala, de aceea nu folositi o tinta umana sau nu permiteti nimanui sa va foloseasca drept tinta!
- Cand arcul este armat sau se trage, asigurati-va ca toata lumea se afla in spatele arcasului!
- Armati corespunzator arcul, folositi protectii pentru degete si brat si nu folositi sageti prea scurte!
- Inlocuiti coarda arcului daca s-a tocit!
- Trageti direct la tinta, incepand cu trageri la distante mici, de acomodare!
- Sagetile se culeg abia la finalul tragerii.
- Alegeti o zona care poate opri sageata din spatele tintei!
- Verificati arma pentru detectarea posibilelor defecte!
Sursa foto: pixabay.com
Frumoasa explicație, mulțumesc!
RăspundețiȘtergere